luni, 10 august 2015

La spital in Germania -Episodul 1

Desigur ca orice baba care se respecta, stau prost cu spatele. Nici pentru fatza n-as baga mana-n foc. Cert este ca defectiunea a mers pana intr-acolo incat am ajuns in imposibilitatea de a ma duce intr-un loc drag mie: la toaleta. Asadar m-am gandit sa folosesc toaleta de la spital drept pentru care am chemat ambulanta. Foarte destept si profesionist, Dorelul care conducea salvarea (caci la un roman cum sunt eu in Germania nu-ti trimite un doctor decat cand mai ai puterea sa ceri o lumanare) imi spune ca n-are loc pentru targa pe scari si ca tre sa ma duca cu patura pana jos. N-auzi bre ca nu pot sa ma-ndoi? Dorelul, ca orice dorel care nu se dezminte, imi zice ca ma scoate cu pompierii pe geam.
Ma-ta n-ar fi mai buna-n locul meu? Am totusi 50 de kile. Ti se pare talica ca ar trebui sa iei niscai viraje peste puterile matale?
Locuiesc la etajul 1. Ce-o fi asa greu?
Dorel in schimb vrea sa se convinga. Cred ca am urlat suficient de tare incat n-a mai avut nevoie de explicatii nici el si nici cei 4 in frunte cu doctorul care au sosit in 5 minute.
Nu stiu ce injectie a fost aia dar as fi tras-o si pe nas daca nu s-ar fi putut altfel.
Si iac-asa am facut o prima incursiune in inima sistemului medical german.
Mda. In cele 3 zile in care m-am cazat la ei am ajuns la concluzia ca cel mai bun lucru in afara de injectia minune a fost ca am citit.
Istoricul meu cu spatele e cam la fel de vechi ca mine. Faptul ca m-am dat eu darza si n-am calcat pragul medicului pana acum, ma priveste. Insa desi am dat raportul, parea sa-i doara si p-aia tot in spate de ce-mi bateam eu gura.
Pentru ca, in prima faza vine un nene arogant sa ma chestioneze in legatura cu ultimul meu <fotoliu>, daca ma-ntelegeti. Ii explic ca imposibilitatea de a ma deplasa si faptul ca raman in esenta mea o doamna, a facut sa sar o zi procesul fiziologic. <Aha! Pai de-aia te doare spatele! Fa, ca daca nu faci tre sa intervenim noi.> Nu prea ma mai misca multe lucruri din ce aud in ultima vreme. Insa i-am explicat idiotului ca treaba cu c_carea s-o lase-n seama mea si el sa-si faca treaba lui. Iar de furtunul ala poate sa faca uz de unul singur cand o vrea si cum o vrea.
Briliantul numarul 2 in postura unui fizioterapeut mi-a dat un carut de mers, ceva in care sa ma sprijin in maini si sa-mi tarasc picioarele pe dusumele. Misto!
Desteapta number 3, chiar daca a venit la urma nu inseamna ca a ocupat si ultimul loc, mi-a explicat ca e normal ce am eu. Mai exact: de la natura. Probabil sunt o eroare dar n-a vrut sa-mi zica verde-n fata.


De la mana pan-la gura

Tocmai ce-aveam de gand sa ma <usurez> sufleteste pe blogul de fatza. Insa am constatat ca am uitat parola. Dupa ce am fost urecheata de gmail si cu nanaitza de rigoare am reusit sa intru, dar...am intrat de pomana pentru ca, intr-un mare fel, am uitat ce-am vrut sa zic.
Fiul din dotare inca minor si inca inrolat la gradinita, cica e in vacanta. E foarte odihnit. Prea odihnit as putea spune. Iar eu pup peretii cand mai apuc sa ma mai sprijin de cate unul, caci sunt singurul meu sprijin acum la batranete.
Pentru cotoroantele care abia asteapta sa-mi dea sfaturi d-alea de pe vremea lui Columb le zic politicos din start: hai sictir.