Desigur ca orice baba care se respecta, stau prost cu spatele. Nici pentru fatza n-as baga mana-n foc. Cert este ca defectiunea a mers pana intr-acolo incat am ajuns in imposibilitatea de a ma duce intr-un loc drag mie: la toaleta. Asadar m-am gandit sa folosesc toaleta de la spital drept pentru care am chemat ambulanta. Foarte destept si profesionist, Dorelul care conducea salvarea (caci la un roman cum sunt eu in Germania nu-ti trimite un doctor decat cand mai ai puterea sa ceri o lumanare) imi spune ca n-are loc pentru targa pe scari si ca tre sa ma duca cu patura pana jos. N-auzi bre ca nu pot sa ma-ndoi? Dorelul, ca orice dorel care nu se dezminte, imi zice ca ma scoate cu pompierii pe geam.
Ma-ta n-ar fi mai buna-n locul meu? Am totusi 50 de kile. Ti se pare talica ca ar trebui sa iei niscai viraje peste puterile matale?
Locuiesc la etajul 1. Ce-o fi asa greu?
Dorel in schimb vrea sa se convinga. Cred ca am urlat suficient de tare incat n-a mai avut nevoie de explicatii nici el si nici cei 4 in frunte cu doctorul care au sosit in 5 minute.
Nu stiu ce injectie a fost aia dar as fi tras-o si pe nas daca nu s-ar fi putut altfel.
Si iac-asa am facut o prima incursiune in inima sistemului medical german.
Mda. In cele 3 zile in care m-am cazat la ei am ajuns la concluzia ca cel mai bun lucru in afara de injectia minune a fost ca am citit.
Istoricul meu cu spatele e cam la fel de vechi ca mine. Faptul ca m-am dat eu darza si n-am calcat pragul medicului pana acum, ma priveste. Insa desi am dat raportul, parea sa-i doara si p-aia tot in spate de ce-mi bateam eu gura.
Pentru ca, in prima faza vine un nene arogant sa ma chestioneze in legatura cu ultimul meu <fotoliu>, daca ma-ntelegeti. Ii explic ca imposibilitatea de a ma deplasa si faptul ca raman in esenta mea o doamna, a facut sa sar o zi procesul fiziologic. <Aha! Pai de-aia te doare spatele! Fa, ca daca nu faci tre sa intervenim noi.> Nu prea ma mai misca multe lucruri din ce aud in ultima vreme. Insa i-am explicat idiotului ca treaba cu c_carea s-o lase-n seama mea si el sa-si faca treaba lui. Iar de furtunul ala poate sa faca uz de unul singur cand o vrea si cum o vrea.
Briliantul numarul 2 in postura unui fizioterapeut mi-a dat un carut de mers, ceva in care sa ma sprijin in maini si sa-mi tarasc picioarele pe dusumele. Misto!
Desteapta number 3, chiar daca a venit la urma nu inseamna ca a ocupat si ultimul loc, mi-a explicat ca e normal ce am eu. Mai exact: de la natura. Probabil sunt o eroare dar n-a vrut sa-mi zica verde-n fata.
luni, 10 august 2015
De la mana pan-la gura
Tocmai ce-aveam de gand sa ma <usurez> sufleteste pe blogul de fatza. Insa am constatat ca am uitat parola. Dupa ce am fost urecheata de gmail si cu nanaitza de rigoare am reusit sa intru, dar...am intrat de pomana pentru ca, intr-un mare fel, am uitat ce-am vrut sa zic.
Fiul din dotare inca minor si inca inrolat la gradinita, cica e in vacanta. E foarte odihnit. Prea odihnit as putea spune. Iar eu pup peretii cand mai apuc sa ma mai sprijin de cate unul, caci sunt singurul meu sprijin acum la batranete.
Pentru cotoroantele care abia asteapta sa-mi dea sfaturi d-alea de pe vremea lui Columb le zic politicos din start: hai sictir.
Fiul din dotare inca minor si inca inrolat la gradinita, cica e in vacanta. E foarte odihnit. Prea odihnit as putea spune. Iar eu pup peretii cand mai apuc sa ma mai sprijin de cate unul, caci sunt singurul meu sprijin acum la batranete.
Pentru cotoroantele care abia asteapta sa-mi dea sfaturi d-alea de pe vremea lui Columb le zic politicos din start: hai sictir.
marți, 24 februarie 2015
Cand celor din jurul tau le "pasa" grav de tine
Cand pe oamenii din jurul tau ii doare de tine intr-un loc ferit de soare, ai doua optiuni:
1. Te duci la biserica si te conversezi cu duhovnicul, care mort-copt trebuie sa te asculte
2. Iti faci un blog unde poti bate campii cat ai tu chef, chiar si seara cand biserica e inchisa.
Eu am optat pentru a doua varianta. Tu poti sa aprinzi lumanari.
In orice caz, eu am o regula pe care nu o voi incalca:
nu am de gand sa dau blogul meu la nici un fel de rude, ruzi si alte vietati inrudite, pentru ca desigur au avantajul de a avea acces la gandurile mele cand vor. Asta doar teoretic, pentru ca practic, revenind la locul <umbros>, n-o fac in nici un fel.
Drept pentru care imi rezerv dreptul de a avea viata mea aici, independent de nevoile lor (numeroase de altfel) de care aud si-n culcare si-n sculare.
Multumesc tuturor fanilor mei, in numar de 2 (adica eu si probabil soacra-mea, care o sa stie de blogul asta cand o sa invete sa-si tina gura)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)